Pagini

sâmbătă, 25 iunie 2011

De ce e criza in Romania.

In niciun caz din cauza crizei mondiale. Nu, aceea a cam trecut, cauzele sunt altele, greselile sunt ale guvernului roman.
PRIMA: in 2008, atunci cand toata presa internationala si interna atentiona asupra crizei ce a pornit din SUA si se intinde in toata lumea, Basescu, patronul acestei tari (cel putin asa se crede/comporta), sustinea ca nu, Romania nu va fi afectata, SUA este in celelalt capat de lume. In consecinta nu s-au luat imediat masuri de reducere a cheltuielilor, ci dimpotriva, acestea au crescut: marirea pensiilor, pe hartie a salariilor profesorilor (daca se si infaptuia, acum am fi fost rau de tot. Oricum, pe termen lung, ne va afecta datorita faptului ca profesorii au castigat in instanta, asa cum era normal, iar banii vor trebui pana la urma dati), a investitiilor.
A DOUA: Valul crizei ajungand la noi, bineinteles ca primul lucru ce s-a intamplat a fost scaderea exporturilor: occidentalii taiasera din cheltuieli, implicit cumparau mai putin, iar exportatorii romani incepeau sa ramana fara comenzi. Au inceput sa se contracte, sa isi reduca cheltuielile (a fost o lectie pentru stat), apoi situatia continuand au fost nevoiti sa inceapa sa faca si concedieri.
In paralel, din aceleasi motive, bancile si-au inasprit conditiile, nu mai creditau decat foarte greu. Preferau sa nu mai castige, decat sa piarda tot.
Primul efect al acestei atitudini din partea bancilor a fost caderea pietei imobiliare: nu se mai cumpara nimic, apoi implicit nu se mai construia nimic, ceea ce a insemnat caderea pietei constructiilor, concedieri, contractii si disparitii de firme de constructii. Oare de aceea a inceput statul sa construiasca sali de sport fara rost? Nu cred, mai degraba acolo a fost vorba de interesele personale ale unora (multi).
Toate acestea au determinat o imensa scadere a veniturilor bugetare. Incepusera sa nu mai fie bani pentru finalizarea investitiilor, pentru plata salariilor, pentru finantarea spitalelor etc., Boc Basescu (e nume si prenume, sunt una si aceeasi persoana) s-a panicat, a intrat in sevraj si a pocnit in continuare A TREIA GRESEALA: FORFETARUL! Sa fim intelesi: forfetarul nu era un impozit, nici chiar din punct de vedere legal. Oricine da statul in judecata pentru asta, castiga. Pentru ca impozitul se aplica in functie de venit. Forfetarul a fost un BIR. Prin forfetar guvernul transmitea: "Pe mine nu ma intereseaza cat si daca castigi tu, ca firma privata, mie imi dai ATAT". Si spunea suma.
Bineinteles pentru mii de firmulite, magazine, ateliere, care deja erau foarte afectate de penuria de bani si implicit lipsa comenzilor, aceasta a fost condamnarea la moarte. Si s-au inchis pe capete. Ce a insemnat aceasta? Daca nu s-a multumit cu putin de pe urma lor, acum guvernul nu mai incasa de la ei NICIO taxa.
A urmat ce era firesc sa urmeze: taieri salariale in sectorul bugetar, disponibilizari, nemultumiri in randul populatiei, aroma de demonstratii (fiindca de demonstratii in toata puterea cuvantului nu poate fi vorba).
Apoi, Boc Basescu, avand remuscari probabil, incerca sa se scuze spunand ca FMI-ul ne-a impus acest lucru, altfel nu ne dadea banii.
Fals! Povesti de adormit copii! FMI-ul NU a impus taieriile salariale, ci a impus taierile cheltuielilor. NU se refereau la salarii. Doar ca ei, civilizati si maturi, nu puteau sa va spuna direct si au facut-o voalat, sa nu mai perpetuati mereu in A PATRA GRESEALA si cea mai importanta: JAFUL LA SCARA MARE. Au vrut sa spuna sa nu mai furati atat, dobitocilor!
Iata un mic exemplu:
Adevarul, 21.06.2011:
"Reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa a durat cinci ani, la preţuri duble faţă de standarde.Ministerul Transporturilor a demarat lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa, parte din Coridorul IV paneuropean, în luna aprilie 2006. Pe atunci, se estima că valoarea proiectului se ridică la 665 de milioane de euro. Adică 2,9 milioane de euro pe kilometru, având în vedere că lungimea totală a acestei rute este de 225 de kilometri. Lucrările trebuiau încheiate acum doi ani, astfel încât trenurile să poată atinge viteza de 160 de kilometri pe oră, dar - după cum bine ştim cu toţii - nu sunt gata nici acum.
Între timp, au apărut şi standardele de cost pentru astfel de lucrări (reabilitarea căii ferate pe un coridor paneuropean), în care este prevăzut un maximum de 2,18 milioane de euro/kilometru. Ultimele date centralizate la Ministerul Transporturilor arată, însă, că totalul costurilor pentru CFR Bucureşti-Constanţa a fost de 913 milioane de euro, adică puţin peste 4 milioane de euro/kilometru. Practic, de două ori mai scump decât era prevăzut în standarde (...)."
Si de data aceasta am scapat doar cu pret dublu. Au fost situatii cand costurile erau triple si chiar de 5 ori mai mari decat normal.
Pai daca toate lucrarile publice in tara asta (renovari de scoli, de spitale, de drumuri, achizitii de tot felul) costa de 2, 3, 5 ori pretul real, CUM NAIBA SA NU FIM IN CRIZA? Cum sa mai fie bani de salarii? Cum sa nu fim coada Europei?
A.. Mai stie cineva? Oare de ce eram mandrii ca suntem romani?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu